LOCURI DE JOACĂ
A fost una dintre solicitările cele mai puternice din partea locuitorilor acestui cartier. În urmă cu câțiva ani, toate spațiile de joacă arătau dezolant, iar copiii își petreceau timpul printre niște fiare ruginite. Astăzi, vorbim de o transformare radicală. În aprilie 2017, s-a dat în folosință locul de joacă din zona pieței Select. Dotat cu echipamente de joacă și de fitness, spațiul este unul dintre cele mai moderne de acest fel din municipiul Târgoviște. Tot în micro 6, pe strada Gheorghe Marinescu, dintr-un loc insalubru am creat un spațiu primitor pentru copii și părinți. Dotat cu echipamente de joacă și fitness, suprafață antitraumă, bănci, coșuri de gunoi și iluminat propriu, acesta reprezintă răspunsul administrației locale față de numeroasele solicitări ale locuitorilor din zonă. Tot în 2017, s-a finalizat și locul de joacă de pe strada Arcașilor. În spatele blocului nr. 72, avem astăzi o zonă cu echipamente de joacă si fitness, suprafață sintetică, bănci, coșuri de gunoi. Spațiul verde a fost și el amenajat. Aceleași modernizări au fost realizate și la spațiul din zona străzii Transilvaniei, finalizat în toamna lui 2017. Lucrările de modernizare și extindere, care vizează locul de joacă de lângă Grădinița nr. 14, s-au finalizat în 2018. Cel mai mare loc de joacă din municipiul Târgoviște este dotat cu pardoseală antitraumă, echipamente moderne, aparate de fitness, teren de baschet. Părculețul din zona sensului giratoriu de la Sala Polivalentă a fost readus la viață, prin instalarea unui sistem de irigații automatizat.
www.danielcristianstan.ro
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.13
Unitate finalizată în noiembrie 2019, printr-un proiect finanțat de Ministerul Dezvoltării. Intervențiile au presupus:
• Izolarea termică integrală a clădirii și înclouirea tâmplăriei;
• Înlocuirea acoperișului;
• Montarea unui sistem nou de captare și scurgere a apelor pluviale (jgheaburi și burlane) și a sistemului parazăpadă pe toate apele învelitoarei;
• Refacerea trotuarului de protecție perimetral;
• Refacerea finisajelor interioare;
• Înlocuirea pardoselilor existente cu plăci ceramice antiderapante și parchet stratificat de trafic intens (în sălile de clasă);
• Placarea zonei de subsol cu plăci ceramice;
• Platforme din beton cu rampă, pentru persoanele cu dizabilități, la cele două puncte principale de acces în clădire;
• Modernizarea instalației de încălzire;
• Înlocuirea corpurilor de iluminat cu unele pe sistem LED;
• Montarea unui sistem cu panouri fotovoltaice în vederea utilizării resurselor regenerabile;
• Asigurarea dotărilor necesare unei instituții de învățământ preșcolar.
Aceasta a fost prima intervenție substanțială de reabilitare și modernizare de la momentul construcției grădiniței – anul 1975
www.danielcristianstan.ro
ȘCOALA TUDOR VLADIMIRESCU
O veste foarte bună: suntem în curs de a obține finanțare europeană și pentru proiectul: ÎMBUNĂTĂȚIREA INFRASTRUCTURII EDUCAȚIONALE PRIN EXTINDEREA, REABILITAREA, MODERNIZAREA ȘI ECHIPAREA ȘCOLII GIMNAZIALE „TUDOR VLADIMIRESCU” DIN TÂRGOVIȘTE!
Vorbim de un proiect în valoare totală de 22.487.266, 06 lei (inclusiv TVA), cu următoarele obiective de intervenție:
• REABILITAREA INTEGRALĂ A CORPULUI PRINCIPAL DE CLĂDIRE (înlocuire tâmplărie; refacerea instalației electrice; înlocuirea rețelei de apă și dotarea cu hidranți; anvelopare; finisaje interioare și exterioare; modernizare grupuri sanitare; instalarea unui sistem de supraveghere video; instalarea unui sistem de comunicare audio).
• REABILITAREA SĂLII DE SPORT (Supraetajarea corpului existent în vederea amenajării unei săli de gimnastică; anvelopare; înlocuire tâmplărie).
• SALĂ DE FESTIVITĂȚI ȘI CORP ADMINISTRATIV (în prelungirea clădirii școlii, se va construi un imobil format din două corpuri dreptunghiulare – corpul sălii de festivități (peste 600 de locuri) și corpul administrativ).
• AMENAJAREA CURŢII ŞI A BAZEI SPORTIVE (asfaltare; amenajarea a două terenuri de baschet; amenajare peisagistică; construire teren de minifotbal cu gazon artificial, nocturnă şi tribună; pistă atletism din tartan, groapă de nisip; teren de badminton).
ÎN PLUS: mobilier nou, dotări de laborator, dotări cabinet stomatologic, dotări sala de mese, dotări sala de sport, dotări sala de festivități. Lucrările sunt finanțate din fonduri europene, prin POR 2014-2020, Axa Prioritară 10, „Îmbunătățirea Infrastructurii Educaționale”, iar durata de execuție este de cel mult 24 de luni.
www.danielcristianstan.ro